Rochiile negre şi bijuteriile cu diamante, preferate la Globurile de Aur 2010 (VIDEO)

3 06 2010

Eleganţă, distincţie, strălucire, după una dintre cele mai importante nopţi pentru industria filmului. Tocmai pentru că a fost o seară specială, actriţele care au participat la gala decernării Globurilor de Aur au impresionat cu ţinutele şi bijuteriile afişate.

Una dintre marile “apariţii” ale serii a fost actriţa Meryl Streep, câştigătoare la categoria cea mai bună actriţă într-un film de comedie. Meryl Streep a urcat pe scenă îmbrăcată într-o elegantă rochie neagră, care a impresionat prin simplitate şi bun gust.

Mai puţin admirată a fost actriţa Drew Barrymoore, copleşită de emoţie când a urcat pe scenă să-şi ridice premiul. Cunoscătorii spun că Drew şi-ar fi putut alege o rochie care să-i pună mai bine în evidenţă frumuseţea.

Senzaţie a stârnit şi Sophia Loren, pe care trecerea timpului nu pare să o afecteze deloc. Ea a purtat o superbă rochie neagră.

Cameron Diaz a preferat culoarea roşie anul acesta, iar Julia Roberts a îmbrăcat o rochie neagră, scurtă. De altfel, şi Penelope Cruz a ales negrul, la fel ca Mariah Carey, Heather Graham, Courtney Cox şi Glenn Close.

Câştigătoare sau nu, toate vedetele care au participat la cea de-a 67-a ediţie a Globurilor de Aur, indiferent că au avut sau nu şanse la premii, s-au pregătit serios pentru marea seară. Au apelat la serviciile celor mai faimoşi designeri. De aceea, la Beverly Hilton Hotel, acolo unde s-a desfăşurat decernarea, a fost o seară a luxului şi extravaganţei. Nu doar rochiile au fost fabuloase, ci şi bijuteriile. Vedetele au preferat anul acesta diamantele.